Cere ce vrei să primești

*reading time: 4 min
O spun mai bine speakerii motivationali, dar doar pentru că au exersat-o. Principiul e același și vechi de când lumea și mă mir că azi, mulți dintre noi încă mai tac atunci când cineva întreabă: Ce vrei de ziua ta? sau mai grav, atunci când după o masă dezastruoasă la restaurant, întrebat Totul a fost în ordine? spui Da, în loc de Dă-mi nota, ca să știu cât nu-ți plătesc.


Am auzit-o repetat în seminarii și cărți, de la Jack Canfield și ale lui Goal Pictures, la la Lorand Soares Szasz și al lui Dream Wall, la Rhonda Byrne și al ei The Secret, că pentru a ajunge la o destinație, fie ea fizică sau de domeniul aspirațiilor, ai nevoie de reprezentarea grafică, materială, a acelui vis sau obiectiv. Adică pe scurt, oricât ți-ai dori tu să devii bogat, nu știi ce-ți dorești până nu ai undeva poza aia cu 50Cent și Lamborghiniul lui cu 2 milioane de dolari în portbagaj, peste care ai photoshopat capul tău.

Sau casa la care visezi de când ai salariu, pusă ca screensaver, sau diploma de inginer printată ca model de pe net sau dulapul plin de haine ca o poză pusă fix pe raftul de la nivelul ochilor.
Și după toată teoria adulților despre dezvoltarea personală, 10 pași pentru îmbogățire sau un viitor strălucit, mi-am dat seama că de fapt trebuie să ascult de un singur om:
de mine, la 3 anișori.

Știam deja lucrul ăsta și nu din Biblie, că aia mai târziu ne-au predat-o la școală și sfatul cu Cere și ți se va da era doar o reconfirmare a ceea ce făceam deja.
Păi, cine putea să îmi spună Nu când găseam incredibilele resurse de a urla un an întreg că vreau de la Moșul o păpușă? Și o primeam. Fără să știu teorie, aplicam reguli scrise azi ca mari secrete. Adică eram perseverentă, dedicată, aveam imaginea a ceea ce vreau din ceva revistă sau ziar sau surpriză Minty, aveam deadline realist (într-un an de zile chiar și părinții cu cele mai limitate resurse făceau rost de o păpușă) și orice altceva îmi doream, dacă nu îmi doream destul de tare era uitat de la săptămână la alta sau înlocuit cu modelul mai nou.
Ce altceva erau Scrisorile către Moșul sau posterele cu trupe de pe pereți dacă nu reale Dream Charturi, făcute înainte să ne învețe cineva că pentru a primi, trebuie să ceri.
Nu există vânzător mai bun decât copilul de 3 ani care îți vinde faptul că are nevoie de ceva, că fără acel ceva nu poate exista și dacă nu știe să îl numească, ți-l arată sau desenează.
E ciudat. Creștem, lumea ni se extinde, odată cu orizonturile. Știm că există acum nu doar mașini, dar mașini cu scaune încălzite, nu doar piscine, ci jacuzziuri, nu doar pantofi cu toc, ci Louboutin. Și totuși, ne rezumăm la a visa și dintr-o listă elementară și extrem de generală de Anul nou, care începe cu Vreau să mă las de fumat, sau Vreau să fac mai multă mișcare, abia dacă ne aducem aminte până la finalul anului ce am scris. Asta în loc să avem mereu pe birou un fluturaș de la sala aia de lângă casă.
Lucrurilor care ne plac le dăm Like, dar uităm de ele a doua zi, planurile pe care ni le facem se schimbă sau trec în background imediat ce suntem confruntați cu alt deadline.
Faptul că vroiai să devii aviator la 12 ani se uită și acum, când vezi filmul Sully, simți așa, un fior, dar nu îl explici altfel, și faptul că uneori citești articole despre avioane, sau te uiți la poze cu Mig-uri sau că îți atrage privirea cerul când o linie de alb îl taie nu e altceva decât coincidență, o rămășiță a unui vis pe care acum, tot mai des, îl crezi copilăresc.
Revenind: orice vis, orice obiectiv, orice speranță, orice schimbare, orice lucru de pe lumea asta are corespondent material. Chiar și fragilele lucruri ca A fi respectat.
Trebuie doar să îl ai în față într-un loc vizitat des. Așa, ca Facebookul sau peretele dormitorului (dar pe ăsta nu îl vede toată lumea, așa că pune acolo lucruri pe care le aștepți de la el sau de la tine).
Eu una am decis să revin la vârsta de 3 ani și să devin o Material girl.
-vreau o geantă anume? = îmi pun în albumul de pe facebook NU O GEANTA ci GEANTA pe care o vreau, și nu mă mai întreabă nimeni ce vreau de ziua mea și câștig așa și geanta și surpriza.
-vreau să văd Bora Bora? = îmi pun poză cu mine în Bora Bora, și o privesc din când în când, până photoshopul ăla penibil devine realitate.
-vreau să fiu devin House MD? = pun atâtea citate de-ale lui House, cu fața mea peste ele, până le învăț și îmi vin automat în minte când caut o replică.
Și tot așa, de la lucruri efectiv materiale, ușor de reprezentat, până la marea iubire și prezența în emisiunea Top Gear sau mai știu eu ce.
Nu ajunge să vrei lucrurile. Mintea noastră procesează cam 49 de gânduri pe minut. Dacă lucrurile rămân la stadiul de Aș vrea, chiar dacă îți spui ție asta și pentru câteva minute ai impresia că e singurul lucru la care te gândești, fie că spui cuiva asta și ei vor uita după o zi, lucrurile care nu sunt clare nu devin reale.
Și pentru că postul ăsta seamănă tot mai mult cu un capitol dintr-o carte de dezvoltare personală, o să dau și necesarul exemplu din viața personală.
1. Lucrul mobil: am avut timp de un an pe perete poza unei mașini pe care mi-o doream. De la culori, la marcă și chiar culoare scaune. O vedeam pe perete, o vedeam tot mai des pe la TV, prin clipuri. Și da, urmează să spun că am avut mașina aia. Exact așa cum o gândeam. Nu pentru mult timp, dar a meritat. Imediat ce am avut-o ochii mei nu mai fugeau la poza de pe perete și după aceea mi-am dat seama că uite mă, chiar așa arată.
2. Lucru imobil: de la începutul anului visam o vacanță într-un loc care mi-a plăcut. Am dat bookmark unor poze și ori de câte ori oboseam mă uitam la poza aia și îmi închipuiam cum o să stau eu să admir culorile toamnei acolo, exact ca în poză. Tadam, 6 luni mai târziu, deși la începutul anului nu aveam resursele necesare, circumstanțele au făcut ca între timp să le am și am ajuns în locul ăla. S-au aliniat stelele, ar spune unii, a fost Universul, ar spune alții, dar de fapt a fost mintea mea, care imediat ce a dat de o oportunitate a știut în ce va investi rezultatul.
3.Lucru spiritual: am visat mereu o nuntă cu soare și culori. Când a fost vremea să alegem data și singura care ne-a venit în minte a fost în octombrie, puteam să încep să mă tem de capriciile toamnei. În schimb, nu m-am gândit niciun moment că va fi rece, ploaie, mohorât sau altfel decât roșu cu galben și soare și lumina aia perfectă pentru poze. Am adunat imagini pentru inspirație și în toate era lumina aia. Am avut rochie fără umeri și doar la insistențele familiei o blăniță era pe aproape. Și da, a venit ziua de mijloc de octombrie și nici prin cap nu mi-a trecut să mă tem. Au fost 21 de grade, un soare minunat și o lumină ca în pozele mele. La fel și două zile mai târziu, la Trash the dress, când am uitat de blăniță complet.
Și culmea e că primești lucruri când nu implori, când nu te gândești Ce ar fi dacă nu ar fi așa…Sunt all for pregătiri și mers la sigur, dar mereu mi-a fost mai bine când am plecat spre un obiectiv cu gândul că Va fi așa! Iar dacă nu a fost, am mai învățat ceva, am mai reglat din standarde, din simțul realității, din așteptări și am fost mereu convinsă că orice altceva ar ieși, altceva decât așteptam, nu mă va opri să trăiesc experiența, să mă adaptez și să iau ce pot din tot.
Cât despre lucrurile materiale, mi se pare mereu trist când trebuie să facem compromisuri, când ne mulțumim cu altceva decât am vrea, când de teamă sau rușine sau altceva, nu spunem: Știi, e faină tunsoarea asta, dar nu e cea pe care mi-am dorit-o.
Și da, uneori e vorba de respect și apreciere pentru cei care îți dăruiesc ceva, să mulțumești pentru gest, dar asta nu înseamnă că dacă ai primit un buchet de flori azi, și nu a fost de lalele, nu îți dorești, în continuare, și unul exact așa cum ți-l închipui.
Cere și cineva, sau chiar tu, cumva, cândva, îți va da acel lucru, sau te va duce mai aproape de el.

Dacă vreodată ne intersectăm și va fi cazul sau vei simți nevoia să îmi faci un cadou, o atenție, o măslină (îmi plac cele verzi), consultă albumul meu de pe Facebook – Material girl wants. Și pune-te să construiești și tu unul, pentru că printre dorințele tale una poate sună așa:

„Beau o White mocha la Starbucks”

coffee

Scrie-o la viitor, ca și cum ai făcut-o deja. Și ți-o pot îndeplini chiar și eu. 🙂

Vă doresc să știți să cereți și să știți ce vă doriți și apoi să le combinați până primiți.

 

PS: Susține-mă cu un like pe pagina de facebook cuvinte etc. Promit că o să te fac să zâmbești…prin povești.
Dacă vrei să scriu pentru tine, contactează-mă la 0762.638.680 sau catalina@consultant.com
Zi inspirată,

logo 2 cu nume rosu

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s