Discursul-învinge frica de public, de cuvinte și schimbare

*reading time: 2 min

Fie că îl auzi, sau îl ții, un discurs, fie el și cel dramatic, de însuflețire, din filme, când totul pare pierdut, sau pleci spre război, te schimbă. În mare parte, te face să faci lucruri nebunești: să lupți, că continui, să plângi. Și chiar dacă nu știi, le scrii mereu, dar nu așa metodic, pentru ședințe, pentru declarații, pentru La revedere. Seamănă cu scrisorile. Dar în timp ce scrisorile sunt făcute să fie auzite în minte, de o persoană, discursurile sunt făcute să fie spuse cu voce tare, către doi, zeci, sute sau mii de oameni. Și nu am mai scris unul de când…

 

„Viitoare promotie a anului 2008…priviti-va bine.
Intoarceti ochii, ca la o casa, spre aceasta scoala. Si daca nu, intoarceti vorbele natange si curiozitatea primei zile.
Dar peste toate astea….nu uitati.


Ceva se intampla cu noi azi. Ultimele vorbe cad. Urmeaza primele cuvinte, cuvintele grele, de cerneala neagra.

Sfaturi, daca nu vi s-au dat…poate nu sunt. Eu va spun totusi ”nu uitati”.
Efectele uitarii sunt dezastruoase. Au dovedit-o stiinta, viata si banii celor care au avut nevoie. Eu nu ma pun in pozitia nici unuia. Sfatul vine din propria mea experienta.
Si lucrurile pe care sa nu le uitati…vi le spun acum:

Nu uitati clipele astea.
Hm, asa ca nu ma credeti…O sa intelegeti ca nu vorbesc prostii abia cand, treziti la 4 dimineata, un sef absurd va va spune ”misca si trimite mailul ala”.
Nu sunteti inca sclavii nimanui.
Si daca acum prin minte va trece libertatea…o sa va treaca de tot. Deciziile grele nu inseamna daca sa faci sau nu tema la seminar. Sunt cele pe care inca le mesteci dupa o noapte alba. Cele care te chinuie cand respiri in fata peretelui rece.

Dar nu va faceti griji. Grijile pana acum au fost la fel de necesare ca o nuca pentru un perete gol.
Ganditi-va mereu la lenea de dimineata. O sa va muste de posterior de acum inainte obligata de constiinta in fiecare zi lucratoare.
Experimentati chiulul. Peste ceva vreme o sa fie mai scump decat o masina decapotabila.

Nu uitati ca, acum 4 ani, credeam in caini cu covrigi in coada. Acum stim ca un caine muscat de un om e ..o stire.

Lasati aici competitia absurda. E o cursa pe gheata, in care mai pierzi, mai castigi, dar in care,de cele mai multe ori, inveti neincrederea, ipocrizia si furtul.
Nu vrei asta. Vrei sa ai un sens. Vrei sa pastrezi tema scrisa pe genunchi, in fata salii de curs si sa pierzi din memorie copy-paste-ul ala de 10.

Tu o sa termini facultatea. Tu, tu si tu. Nu copiutele noastre, nu plagierile sau lipsa noastra de chef.
Aminteste-mi ca nu am venit aici ca sa ne numim cumva.
Nu suntem aici pentru ca am ales mediocritatea.
Si, va rog, spuneti-mi ca nu iesim de aici cu afrimatia”vreau sa fiu Andreea Esca”

Macar o data, recunoasteti ca e al naibii de bine sa duci la capat ceva. Cu chiulurile tale. Cu lenea ta. Dar mai ales cu abilitatile fiecaruia de fi cineva.
Nu uitati ca nu suntem anul 4 Jurnalism, sau anul 4 Jurnalistica…sau anul 4. Suntem cineva Andrada, cineva Ioana, cineva si eu.
Amintiti-va ce bine e sa fii cineva, asta pana va va invata lumea reala ca e greu.

Nu uitati cafeaua. Pauzele de tigara. Acolo aflii cele mai importante lucruri. Poate trebuia sa fumez si eu mai mult…
Departe de mine gandul sa va dau sfaturi de viata. Nici in vise nu va consider lipsiti de experienta. Rolul meu, azi, aici, e sa dau impresia ca am fost copii si ca toti copiii stim sa ne jucam. Cu vorbe, cu ore si poate chiar cu destinele noastre.

Nu uitati ca sunteti cineva. Si va vorbesc acum tuturor, laolalta, ca si cum as vorbi cu fiecare. Asa cum meritati.
Nu uitati ca am castigat ceva. Diploma e doar un motiv de petrecere. Am castigat sensuri, cuvinte noi, scuze si ….convingerea ca nu ne place sa fim luati de sus.
Asa ca am ajuns sus. Orice ar spune notele, hartiile sau privirile altora.

De acum, atat sa nu uitati. Doar tu stii cum ajungi sus, dar toata lumea o sa isi dea cu parerea daca meriti sau nu sa fii acolo.

Sa meritam. Cafeaua, amintirile cu caini mascota, cu sali de clasa in loc de birouri si profesori in loc de sefi.

Si daca multi stim ce inseamna un deadline, sa uitam, macar azi, ca am fost si mai mult decat studenti. Sa lasam , ca la Mcdonalds in gunoi, grijile, jobul ca o casatorie si maturizarea precoce.

Azi suntem doar absolventi. Atat. Dar, o, cat inseamna e de ajuns. Suntem cineva de care mama, tata, cainele, pisica sunt mandrii.

Candva, o sa ne trezim in role gigantice de rutina…o sa facem ceea ce am invatat. Nu numai de la scoala, cat mai ales din anii de scoala. Stiti despre ce vorbesc. Scuzele abile, discursurile emotionante, emanciparea, revolta, supunerea ….si ca un om care musca un caine e…sa va aud, da, e nebun.

Acum, nu uitati cum am ajuns aici, cat am castigat. Pur si simplu pentru ca am trait si am ajuns sa ne numim boboci, apoi studenti si acum absolventi.

Radeti cat vreti, dati din cap si refuzati melancolismul a ceea ce va spun, convingeti-va ca stiti mai bine.
Dar incercati macar o data, fara riduri pe frunte si fara judecati de valoare sfatul meu.
Nu uita, generatie a lui 2008, generatie de cineva, nu uita ca studentia asta e one hell of a story.

Drum usor si o oala mare de aur la capat. Va multumesc.”

-inspirat de genialitatea acetui discurs: Baz Luhrmann – Everybody’s Free To Wear Sunscreen

PS: Next stop, TEDx 🙂

PPS: Susține-mă cu un like pe pagina de facebook cuvinte etc. Promit că o să te fac să zâmbești…prin povești.
Dacă vrei să scriu pentru tine, contactează-mă la 0762.638.680 sau catalina@consultant.com
Zi inspirată,

logo 2 cu nume rosu

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s