C&D’s LOVE STORY:Legenda adunării cifrelor cu aromele vieții

*reading time: 5 min

Ființa care aduna anii

Se povesteşte, în legendă, că ea s-a născut fără să știe care îi este viitorul. Nimeni nu a venit la leagănul ei, ca să ofere daruri de noroc, de viață veșnică sau de fericire fără margini. Așa că ea a crescut, zi de zi, și învăța singură cum să le obțină. Când cădea, julită, se ridica și număra până la 3. Sau uneori până la 10. Dar niciodată nu stătea, se spune, ca să numere infinitul cu lacrimi în ochi.

A avut alături, pentru povețe, un împărat și fața zâmbitoare a mamei, mai ceva ca o zână bună. Împăratul a adoptat-o, pentru că, știa el, la vremea sorocită, ea va aduce fericire și mândrie liniei sale.
Și ea trăia în liniște și cumințenie, zi de zi, alături de părinții săi. Dar într-o zi, liniștea a fost prea mult. Și  cel mai şiret, cel mai dibaci inamic al inimii a devenit dorul. Și mai mult, un dor care nu lesne se vindecă, pentru că e dorul de ceva ce nu cunoști. Iar ea își dorea, zi și noapte, sus spre astre, să afle de cine îi este dor.
Până când, într-o zi, o veste mare a luat-o de la locul unde își petrecea diminețile. Și după nouă luni în care și Soarele și Luna s-au jucat de-a v-ați ascunselea, ea a înțeles că minunile au mâini și ochi și picioare și plâng, și plâng, dar râd și râd. O cunoștea pe O.
Peste vremuri, ea va avea propria minune și o va numi M. Dar până acolo e drum lung și povestea acum se făurește.
Erau acum trei, ca în poveștile cele mai bune, cu regi și regine.
Iar ca să îi răsplătească așteptarea și veghea, O i-a dăruit ei două stele, pe care să-și pună dorințe. Una se numea Tara și când și-a pus dorința, a primit un tovarăș de drum loial, un cățeluș care avea să o înșele, fără răutate, când El avea să apară.
Iar a doua stea îi prevestea viitorul. Se spune că odată privindu-l, O a știut că El este cel care îi va răpi sora. Și în loc să ridice metereze și să se pregătească de război, i-a dorit bine și i-a ghicit viitorul.
Dar când vorbele cutezătoare o alinau pe C, ea mai că nu credea. Pentru că mult a fost singură și multe astre s-au stins pe dorințele ei. Ce nu știa, și viitorul îi pregătea, complice, era că acolo undeva, chitit sub ani, venea după ea, cu viteza sorții, D.
O lăsăm pe C să aștepte, să treacă peste încercări titanice, și nu o ajutăm, că prin încercările astea ea devine ce e azi și nimic nu ar schimba, dacă întrebată, i s-ar cere.

Prâslea cel bătrân ca viața

Ei bine, dacă v-aș spune, mulți n-ați crede, dar în poveste, călăuză îmi e adevărul și vă spun, acum , legenda adevărată a lui D, feciorul cel mai mic al unei titanide, soră de titan și cutezătoare mamă a trei băieți.
Nu-i fiu de rege, sau de regină, dar nu-și blesteamă sorta, și nu și-ar vinde trecutul, pentru că l-a adus la acest hotar.
Poznaș nevoie mare, că de, e prăslea, trăgea cu ochiul la viitor, dar tare îi plăcea să găsească în prezent motive de gâlceavă.
Și singur și-a scris povestea poate, când, în zilele copilăriei, făcea negoț și își vindea tatăl pe pufuleți aurii. Așa că mai marii scriitori ai sorții i-au hărăzit, ca să învețe, pe cineva care știa să adune bani adevărați.
Dar el nu știa și nici ea nu știa, că într-o zi vor număra împreună lunile până la comoara cea mai de preț și acea comoară nu va fi de nestemate sau monede aurii, ci va avea un nume și brațe să îi strângă înapoi când va fi strânsă între brațe.
D a fugit după anii lui C, fără să știe de ce aleargă și la mii de hotare distanță, în celălalt capăt al țării. Urmărea în vise bravii pompieri și își închipuia că focuri cât lumea vor să îl învingă, dar că el, voinic, le mistuie pe toate.
Credea apoi că lumea se poate proiecta, că liniile drepte fac viața dreaptă, dar nu a durat mult până și-a dat seama că o lume dreaptă nu are gust.
Așa că, zi de zi, căutând sensuri, stătea lângă mama care sucea arome în ceaun. Și o aromă azi și una mâine, miros de pătrunjel proaspăt și pâine l-au infectat și uite-așa, și-a dat seama că nu poți proiecta lumea așa cum vrei tu, dar o poți sătura.
Iar când a fost să devină voinic și numele de prâslea a rămas în spate, mintea lui deja purtase mii de bătălii cu focul și cu soarta. Și a plecat în lume. Crescuse într-un an cât alții în zece, iar vorba, de-i vorbeai, arăta asta.
Învățase să sucească arome și cu arome să sucească minți, dar aștepta, tot aștepta, să își ajungă din urmă jumătatea, că e bine să fii puternic, dar un bărbat fără jumătatea lui e ca o mâncare împărătească fără sare.
Așa s-a țesut povestea, iar de mă credeți sau de nu, trageți-vă mai aproape, că urmează partea cea mai bună.
Fi-vor vestitori de cunoscut și probe grele de trecut, dar asta e legendă fericită, de spus la foc și proaspătă ca miezul pitei ce se va servi în ziua cea mai zi.

Taina adunării lui unu cu unu
Ehe, dragă cititor, dacă ai știi tu câte povești încep cu războaie. Și tot așa, cu un el și o ea care s-ar zgâria pe fețe. Dar tainice sunt cărările inimii, mai ales când povestea se scrie, fără ca ei să știe, de când au făcut ochi.
Așa se face că, într-o zi de vară, până-n seară, C și-a luat desaga cu hârtii și a mers din poartă în poartă, că era vremea declarațiilor la stat.
Iar unul dintre boierii la care s-a oprit nu era acasă și a fost invitată înăuntru să aștepte. La început s-a codit și nu s-a lăsat ispitită, că gazda era bucătarul, un om nesuferit și plin de el la prima vedere. Așa credea ea, dar orele se scurgeau și bucătarul căpăta tot mai multă ființă, ca o pâine lăsată la dospit.
Când a plecat, el nu a eliberat-o până nu a primit de la ea promisiunea că vor urma și alte conversații. Mesagerul dintre ei nu era Hermes, ci Mess, așa că multe ore au vorbit instant, destule cât ea să îți spună că a dat peste ceva pentru care merită să facă ceva nebunesc.
Nimic nu e mai dulce ca senzația de victorie, dar pentru a fi victorie, trebuie să fie luptă. Și la fiecare dintre ei, cei necunoscuți care țes povești pentru toată suflarea, le-au dat câte 2 încercări.
Dacă aveau să le treacă, multe erau roadele de cules, dar niciunul mai presus decât acela de a deveni un cuplu puternic, o temelie pentru o nouă poveste.
Dacă nu le treceau, atunci negurii vremurilor aveau să îi uite, pe ei și poveștile lor separate, nescrise azi și fără martori ca voi.

Încercările prin care C a devenit vrednică de el

Nu au fost multe, sau așa zice povestea, dar cel mai bine C știe. Eu știu că a trebui să dovedească la trei că ea îl vrea pe el: sieși, lumii și soacrei.
Și-a dovedit ei că el e special când a încuviințat să îi facă o favoare, puțin nebunească și obositoare. Se știau de atât de puțin timp încât erau mai mulți kilometri între ei decât zile împreună, dar ea tot a plecat la drum întins după el, la Borșa, să îl aducă, în trăsura ei, la Cluj. Și ce dacă a întârziat, atâta timp cât el a crezut că vine, și ce dacă el a înjurat poate, atâta timp cât a mulțumit când ea a ajuns și i-a dărui o ferigă magică, într-un înveliș de pachet de țigări.
Nici kilometri dintre ei nu au făcut-o să se răzgândească, nici anii dintre ei, nici gura lumii, care se întinde ca un drum bătut de roți, prin locuri în care nu are ce căuta.
C și-a ținut capul sus și spiritul convins. Și putea duce orice. Ei, atâta timp cât nu era o farfurie cu borș de sfeclă, pe care nu a putut să îl ducă, dar a încercat, din dragoste și ca să fie pe placul femeii pe care avea să o numească mamă. A reușit să îi obțină binecuvântarea și tare s-au fericit, toți, că familia era mai mare.

Încercările prin care D a devenit demn de ea

Și dacă ei i-au fost date încercări, nici el nu trebuia să fie mai prejos. Ca să treacă de ele, dovadă trebuia să aducă tot la trei martori: sieși, lumii și soacrei.
Trei probe și nicidecum mai multe șanse, pentru că poveștile se scriu cu tâlc și drumul spre înțelepciune e anevoios.
Și vai, rea e gura lumii, dar e cel mai mic dintre balaurii cu multe capete. Ca să îl răpună, D a râs și cu urechile închise i-a prins ei mâna și a trecut așa, vrednic, cu ea peste tot.
Iar când a venit vremea să o cunoască pe soacră, el a cerut sfatul fiicei.
-E mama ta la ușă. Ce fac, îi deschid?
Și ea l-a povățuit bine, să o lase să intre și să se prezinte, pentru că acest pas nu e ca o luptă cu zmeii și ce soacră nu vrea ficior bucătar și bun la toate?
Dar peste toate, cel mai mare inamic al lui D a fost el însuși. Căci toți voinicii învață cine sunt doar după ce acceptă ce pot fi și ce pot pierde. Ochii i-a deschis când, vrând să lupte singur, corpul l-a trădat, timpul l-a înșelat, dar ea i-a rămas alături. Tărâmul spre care vroia să plece singur, un apartament cu două camere pentru un om cu doar o soartă, devenea, pe zi ce trece, un depozit de haine, un cufăr de praf, dar nu o casă. Nu fără ea.
Așa se zice, că nu degeaba se zice, dragii mei, că dragostea le învinge pe tăte.

Poveștile din care se țes legende

Ehe și multe drumuri au făcut ei doi, ca să aibă ce povesti și să primească noi puteri după fiecare experiență. Prin ținutul ăsta magic al țării, ei au căutat secrete în natură.
S-au furișat prin Grădina Zmeilor. Legenda spune că era sălașul unor zmei hapsâni, care furau fetele oamenilor. Așa că, prevăzători, s-au deghizat în broască și porc, cu pelerine Made în China și uzi leoarcă, să privească figurile împietrite și să învețe nemurirea.
Peștișorul de aur tot îl caută, în bălți cu liniște la mal, pentru că deși nu au trei dorințe magice care să le schimbe viața, au o poftă nebună de răs. Nu spun povești pescărești, iar dacă ei spun că monstrul are 5 kilograme, el chiar are.  Undițele stau pregătite, “Asta e a mea.” “Și asta a mea.”, arme pentru soldați viteji, dar lipsiți de violență. Iar calmul apei îi așteaptă ca un prieten vechi ce se veselește când își întâmpină preferații.
Tot împreună au dat piept cu 140 de kilograme de carne. Nu sub formă de soldați sau inamici, ci carne pentru ospețe. Dacă nu ar fi trecut deja vremea dovedirii voiniciei, pentru D asta chiar ar fi fost o probă bună. Dar așa fi-va o experiență despre care vor vorbi cu drag, despre munții de carne de la maratonul din munte și kilometri de cârnați la care tai până îți amorțesc degetele, ca din bucate să se îndestuleze sute de călători recunoscători.
Uneori, când ei știu sau poate nu, amintirile le sar în cale, ca niște animale mitice: iepure,vulpe, căprioară, bufniță.  Și le șoptesc, pe rând, cum să trăiască viața: în fugă când e greu, viclean când e nevoie și gingaș, timid și sălbatic când sunt unul lângă celălalt, dar înțelept, ca doi bătrâni în corpuri tinere.
Împreună au dat gata distanța, că țările depărtate sunt reci și, chiar dacă au și ele locuri magice, oamenii sunt ca stâlpii de sare din peșterile uitate de timp. Și în loc să privească spre aglomerări de suflete străine, mai bine au privit în dreapta și în stânga în părăsitul Tunel al Dragostei, că poate poate căldura din ei avea să cheme trenul care să îi ducă prin alte locuri unde natura privește prin tine, nu tu la ea. Și i-a dus.

M. Comoara – o poveste care abia începe

Neștiută de nimeni la început, ea acum e una la părinți, și mândră-n toate cele, mai ales când o să știe că are de partea ei, chiar înainte să existe, două perechi de nași și iar mai are doi părinți calzi ca pita bine dospită și iar mai are doi ghizi care le sunt nași părinților.
Nu aș minți dacă aș spune că e o pietricică magică, spiritul unei dorințe puse pe o cascadă, că va plânge ca o herghelie de cai sălbatici, dar va râde ca o prăvălire de ape peste marginea pământului, neîngrădit și vijelios.
Iar trăsăturile astea nu îi sunt date de ursitoare, dar poate le va lua de la locul unde mama ei se plimba când a simțit prima dată că numai e singură în sine: așa se grăbea Cascada Cailor spre vale cum se ducea istoria micuței spre îndeplinire.
Nu a fost să fie Vladimir cel Sfânt, nici Ștefan cel Mare, nume alese de părinți prevăzători, ci M, comoara care răspundea atunci când tatăl ei vorbea și atingea pântecul mamei.
Înainte să poată auzi dorințele puse pentru ea și înainte să poată citi legenda părinților ei, M are scrisă nu soarta, ci lista de daruri: cuvinte de la oameni dragi, care nu o cunosc, dar îi cunosc puterea de a face cel puțin doi oameni fericiți și, ascultă la mine, asta e mare lucru.
O să îi scrie pe foi povești, ca să nu îi acoperea pielea, o să îi șoptească apoi, în nopțile în care va avea nevoie de cântece de leagăn, că lucrurile cu un sâmbure de adevăr sunt de fapt la fel de frumoase.
Și că mama îi dorește grija față de alții a tatălui, pusă bine la păstrare acolo, pe inima ei mică. Iar buzele lui și părul lui să le aibă ca să primească totul atunci când cere, nu că altfel nu ar primi. Iar tatăl, cu o înțelepciune de mii de ani trăiți în câțiva, tot îi dorește să aibă înțelepciunea mamei.
O să aibă sfătuitori și o să vadă zâmbete ca primele dovezi că lumea e bună și o să se veselească pentru că invitații sunt veniți să se veselească și o să aibă gardieni meniți ei, două bestii blânde, T și S, care o să îi poarte pașii și o să-i fie complici la târâșul spre anii copilăriei.
Iar ea, așa cum se cuvine, o să aducă, din pătuțul ei, partea ei de veselie, partea ei de poveste și sensul unei zile înveșmântate în arome de vis, adunate, ca cifrele, până au dat rezultatul corect.

Șiretlicul timpului și victoria făurită în doi

Totul e normal la ei. Și simplu și de nepovestit. Dar dacă nu s-ar spune povești despre cum doi oameni se cunosc, se înțeleg și se mută împreună în decursul unei luni, atunci despre ce am mai povesti?
Dacă nu ar fi legende despre oameni simpli, care se aleargă prin timp, să se ajungă unul pe altul și care fac plimbări prin locuri magice, fără să știe că locul în care sunt amândoi e magic, pentru că e de fapt casa a cinci…atunci ce am mai citi?
Ei vor să-și spună legenda ca pe ceva simplu, avut de toți.

“Ăștia suntem, nimic special.”

Dar pagini întregi pot să fie scrise despre momentele când au tăcut și au făcut.
Unii prinți duc care de aur sau nestemate de greutatea alesei, dar oamenii, aici jos, pe tărâmul ăsta al nostru, spun sincer, la o cafea…hai să comandăm inelele. Și o fac. Iar inelele atlante au călătorit spre meleaguri străine, în Anglia, în desaga lui C, ca să ajungă să fie parte din poveste.
Iar ea, nu ca o prințesă, dar nici chiar ca orice muritor, l-a strecurat pe degetul lui, iar el, fără întrebări într-un genunchi, dar cu răspunsuri asurzitoare de Da, da, da, i-a găsit potrivire, din prima, de degetul ei inelar.
Timpul, fiară șireată, a încercat să îi întârzie. Dar diminețile calde sunt ca niște tărâmuri în afara realității și într-o așa dimineață, după două cuvinte, ei au decis ziua primului banchet împărătesc: cununia.
Soli au împrăștiat vestea și fix la mijlocul lunii lui Cireșar, au spus Da în fața unui străin. S-au veselit apoi cu oameni dragi lor, pe o iarbă verde de fericire, luminată de borcane fermecate.
Ei, toate bune și frumoase, dar ce ei nu știau este că odată cu darul iubirii dintre ei, le-a fost interzisă intrarea pe alte tărâmuri fermecate. Au unul și bun, și doar de ei depinde să îl facă de vis. Așa că prasnicul împărătesc al nunții și botezului nu va fi ținut pe nemuritorul tablou al Ipoteștiului, unde au trăit, într-o altă viață, o clipă de regăsire.
Dar te vor întâmpina cu pâine și sare la porțile unui alt loc viu, secret pentru alții și care se deschide doar o zi la 100 de ani.
A treia oară e cu noroc, așa că, după ce au bătut de două ori la poarta Sorții, data de 27 a lui Gustar a rămas data uniunii lor și a întâmpinării în lume a micii lor minuni.
Fie ca gustul poamelor care se coc în această ultimă lună de vară să dea dulceața cuvintelor, mireasma naturii să îndestuleze spiritele așa cum cea a proțapului va îndestula trupurile.
Luminile lampadarelor să împrumute magia astrelor aprinse de pe boltă, ca să le lumineze calea, lor și oaspeților lor, ca viața și poveștile care se vor naște să tăinuiască de acum și până la sfârșitul vremurilor, ba chiar și după, când urmașii urmașilor voștri  se vor strânge în poienițe magice, să spună iar legenda asta, cel puțin complet adevărată

 

Notă* Povestea a devenit invitație custom la nuntă+botez

13901967_10206830253656543_1832966817_o (1) 13902081_10206830242696269_1354301125_o (1) 13918459_10206830249216432_1094675791_o 13918623_10206830239416187_604798350_o 13918715_10206830248376411_708308827_o 13931593_10206830253256533_384956636_o (1) 13932037_10206830245496339_659940234_o 13940230_10206830248976426_121936012_o 13950650_10206830253416537_1068401254_o13940075_10206830238536165_848485015_o (1)

PS: Susține-mă cu un like pe pagina de facebook. Promit că o să te fac să zâmbești…prin povești. 
Dacă vrei să scriu pentru tine, contactează-mă la 0762.638.680 sau catalina@consultant.com
Zi inspirată,

logo 2 cu nume rosu

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s