Prieteni vs Friends

Facebook-ul a furat cuvântul „prieten” și l-a abuzat repetat, în moduri dezgustătoare, până și el a ajuns să creadă că e adevărat. Și așa am ajuns de a avea gașca de 2,6, 11 prieteni, la a ne baza pe prezența online a câtorva sute sau mii. Și nu asta ar fi problema, nu. Problema e atunci când și tu iei în serios lista aia de Frinds și începi să ai așteptări sau să o folosești ca scară de măsurare.

Înțeleg (în parte) strategia FB, dar tocmai motivul ăsta a fost unul pentru care am evitat listarea pe rețea. Pentru că eu îmi aduc aminte ce e un prieten. Unul real. Știu ce așteptări aveam de la un prieten și de la mine ca prietenă. Îmi aduc aminte când calculam în ce puteam să mă bag (dezbateri, discuții, bătăi) în funcție de cine îmi avea spatele.
Iar mesajul ăsta tâmpit de la Facebook mi s-a părut cel mai trist lucru.
iiii

Păi uite că nu vreau să fac publică ziua mea. Pentru că prietenii mei o știu. Și cei noi o vor afla, de la mine, face to face, la un suc. Și nu vreau ca Friends să îmi facă ziua specială pe Facebook, că nu acolo trăiesc.
Bun. Mică listă de diferențe Prieteni vs Friends:

Prietenii te sună de ziua ta și urarea conține mai mult decât La mulți ani.
Friends îți postează pe wall și chiar dacă ar avea numărul tău, nu te-ar suna.

Prieteni sunt cei care te-au văzut măcar o dată răcit, plâns sau furios.
Friends sunt cei care te văd doar cu filtre.

Prietenilor le știi vocea.
La Friends recunoști poza de profil…poate.

Prieten îți e cel la care te gândești să suni după o ceartă cu jumătatea.
Cei pe care îi eviți, sau le vorbești despre #happy când tu ești varză, sunt Friends.

Toți prietenii tăi știu cel puțin un lucru stânjenitor despre tine și ai încredere că e ok.
Cei de care te ferești ca de dracu să nu afle ceva stânjenitor despre tine sunt Friends.

Prietenului poți să îi ceri să facă ceva pentru tine, dacă e important.
De la Friends, doar aștepți.

Și e ok. Sau ar fi ok, dacă lista aia s-ar numi Followers sau Circle sau Cunoștințe sau Peeps. Dar ei îi numesc Friends și e trist când primesc mesaje ca cel de mai sus.
E și mai trist când mă surprind că dau un mesaj pe Messenger unui prieten în loc să îl sun. Și e cel mai trist când la un eveniment important, reușită, realizare, orice, dau Like înainte să dau un telefon de felicitări.
E și vina noastră, că o să fim, așa încet, convertiți. E și vina lor, că ne-au găsit punctele slabe și le exploatează și ne dezumanizează.
Dar putem păstra normalitatea dacă, măcar o dată pe zi, pe săptămână sau pe lună, ne sunăm/ne vedem prietenii reali și ne aducem aminte să fim recunoscători pentru ei. Și oricâți ar fi, ca număr, n-o să comparăm numărul ăla cu numărul listei de pe Facebook.
Gândește așa: Dacă mâine mă așteaptă o bătaie pe bune, pe cine chem cu mine? Și cine vine?

PS: Susține-mă cu un like pe pagina de facebook. Promit că o să te fac să zâmbești…prin povești. 
Dacă vrei să scriu pentru tine, contactează-mă la 0762.638.680 sau catalina@consultant.com
Zi inspirată,

logo 2 cu nume rosu

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s