Andy&Norbi’s LOVE STORY: Noi doi, poze și cele 1000 de cuvinte

Repede și furios
Dacă o fotografie spune 1000 de cuvinte, atunci povestea noastră ar trebui spusă într-un milion. Pentru că noi ne vorbim prin imagini din 2005, de când am ajus să orbităm unul în jurul celuilalt și de atunci sigur am atins mia de poze.
Cuvintele nu vorbeau încă despre NOI ca un cuplu în 2005, ci despre doi copii. Ea îmi spunea bagabont, eu îi spuneam…eu nu spuneam nimic, doar îi dădeam puțin dreptate.
Am avut răbdare…


“No, ne vedem diseară?”
Stilul meu romantic este dovedit chiar în acest prim sms pe care i l-am scris. Unii încep cu Vrei să fii prietena mea sau Te pup sau știu eu ce altceva. Dar după ce i-am spus la mulți ani în seara anterioară la ziua ei, și mi-am etalat talentele de cuceritor, am considerat, pe bună dreptate, că a mea e. Bine, ea nu a mai vorbit cu mine câteva zile și zice că nu credea că va fi ceva serios, dar să recunoaștem, cine poate rezista unui așa sms?
Despre succesul meu vorbește o poză din 2007. Ea le păstrează încă pe calculatorul ei. Spune că sunt un hobby. Eu spun că sunt dovezi. Depinde dacă vrea să mă ierte sau să mă certe. Dovezi are de unde alege, de la acel prim revelion împreună din 2007, până ieri, când m-a surprins cu mâinile în …clătitele ei.
În acel an am cerut-o prima dată de la ai ei. Ca să poată pleca cu mine să petrecem. Au mai trecut 8 ani de poze în doi ca să o cer de la ai ei, să fie familia mea.
Am avut răbdare…

„Te-am prins că stai pe invizibil”
Mi-au picat rău multe grătare în anul următor. Pentru că ea nu era cu mine. Învăța pentru BAC. Și mă urmărea pe messenger. Și mai era și geloasă. Am încercat să-i explic că ea e sarea din mâncarea mea, ciocolata de pe tort, pișcătura din ardei. Nu m-a crezut. Sau poate m-a crezut și de aia e cu mine acum și e cafeaua mea fără zahăr. Adică mă ține cu ochii deschiși, serios și pe drumul bun.
Am avut răbdare…

La cabane
Ne facem surprize între noi pentru că ne ies. Și dacă nu ies, avem povești de spus după ele. Eu pot să spun că mi-a plăcut tortul pe care mi l-a făcut cu mâinile ei, de ziua mea. Noi eram la cabană. Tortul era de ciocolată.
Ea poate să spună ca a fost surprinsă de petrecerea surpriză de ziua ei. Ea era pregătită de club. La cabană era rece. 15 oameni așteptau să ajungă să îi strigăm la mulți ani, iar ea nu vroia să iasă din mașină. Clipe magice la cabană. Eu mi le amintesc, ea se întreabă cum de aveam bani să fim tot plecați. Ne completăm, pentru că mereu dăm și cei doi bani, dacă doar atât avem, pe celălalt.
Am avut răbdare…

În pită cu familia
Am fost la mare, am fost la munte. Până am fost la nunți și n-am mai avut bani nici de mare, nici de munte. Dar dacă eu nu simțeam că pot ieși în lume, aducea ea lumea la mine. Marea o simțeam când avea gleznele goale și stătea lângă mine, iar muntele când deschidea geamurile și se ghemuia tot lângă mine. Dar să merg cu Andy la o nuntă în familie era deja ceva serios. La fel de serios ca sfaturile pe care mi le dădea când aveam perioade mai grele. Atât de serios încât după prima nuntă împreună mama o pregătea pentru operațiunea NORA.
Am avut răbdare…

Pensionari de România
Prima noastră vacanță singuri. Îți închipui ce am făcut, nu? De fapt, nu cred că poți. Distracția din club am auzit-o doar de pe plajă, plimbările le făceam ca să nu stăm în cameră la mare și am așteptat o săptămână să vină tata după noi. Poveste clasică de vacanță romantică, corect? Și un final de 24 de ore până acasă, tractați, într-o mașină fără aer și casetofon. Provoc pe oricine să încerce așa ceva și tot să se laude după aceea că EA l-a mai vrut aproape. Andy m-a vrut. Atât de mult, încât odată cu gândul că nu ne poate despărți nimic, am renunțat și la gândul că aș putea pleca din țară fără ea. Deși după anul 2011 trupa noastră de cabană s-a împrăștiat, noi am rămas. Pensionari, poate, dar împreună, sigur.
Am avut răbdare…

Operațiunea Norbi la pătrat
La Norbi am văzut ce înseamnă o nuntă. Ne-a invocat pe Norbi și pe mine, Norbi, să stăm alături de el, Norbi, când s-a căsătorit. Toată gașca veche a fost acolo. Garda de onoare, sau vechea gașcă, sau cei x motocicliști și eu. Emoții, oboseală, dar oameni fericiți și o mie de cuvinte pentru fiecare poză.
Încet, mă gândeam că Norbi a deschis drumul. Nu că eram bătrân, dar am simțit că sunt gata. Trecuse vremea când mă putea numi cineva bagabont. Și vremea când vroiam să fiu singur.
Eram doi acolo, la nunta asta frumoasă. Dar noi eram doi mereu.
Prietenii erau ai noștri, nu doar ai mei și mi-am dat seama că aș vrea să o aud și pe Andy cum spune DA. Nu când o întreb dacă îi place mașina mea, ci când o întreb dacă îi place gândul să fie cu mine mereu .
Am avut răbdare…

„Atunci iarna te-am cerut și gata”

Planul suna bine. Cere-o de la părinți. Ei zic da. Sper. A doua zi ia-o de la lucru. Spune-i minciuna și la mulți ani. Te crede. Mergi furios și iute spre Sibiu. Găsește locul perfect, pune genunchiul jos și auzi cum zice, impresionată și emoționată, DA.
Realitatea m-a lovit de ziua ei pe la ora șase. Atunci a reușit doar să iasă de la lucru. Ce puteam salva din plan? I-am spus la mulți ani și minciuna, m-a crezut pe jumătate, am mers furios și iute spre …Alba Iulia.
Pe drum vorbeai la telefon cu x și a ghicit exact ce vroiam să fac. Am mers și mai furios și mai iute. Caut locul perfect, dar ea în timpul ăsta îngheață și are grijă să îmi spună asta. În repetate rânduri. Am nevoie de timp suplimentar să plănuiesc, așa că mergem să luăm masa. În timp ce eu plănuiesc, ea mănâncă ceva cu usturoi. Mă gândesc că sărutul de după DA o să fie special. Mănânc și eu, să mă ardă stomacul și nu inelul din buzunar.
Ieșim afară. E momentul, nu contează că e beznă, că mirosim a usturoi și nu suntem în Sibiu. Îi cer să-mi facă o poză și știu sigur că i se pare suspect, pentru că sunt bărbat și nu cer niciodată să mi se facă poze. Dar nu zice nimic. Se concentrează la telefon. Sau cred că se concentrează, nu știu, eram atent doar să nu îmi intre ceva în genunchi când m-am pus jos. Când ridic privirea, văd că abia acum mă vede. Are ochii mari. O întreb. Planul merge perfect. Ea zice Nu, Nem, mă lovește și în general e emoționată.
Zâmbesc și aștept.
Am avut răbdare. Mereu.
Pentru că ea merită. Și mereu spune DA când e vorba de ceva important. Așa că de la primul DA, povestea noastră abia acum începe.

„Tigaia nu e pentru capul meu”
Duceam de un an muncă de convingere să ne mutăm împreună. Da, am zis că sunt romantic. Eram deja oameni serioși, cu responsabilități și cariere. Avusesem o vacanță perfectă în doi în Austria, deci puteam trăi 24 din 24 unul lângă altul fără să ne strângem de gât.
Eram cuplu clasic: ea nu credea în ce făceam eu, eu credeam în ea atât de mult încât i-am prezis viitorul.
Mă laud și eu. Dar putem să ne lăudăm. Pentru că munca noastră de un an de zile până la urmă a făcut lucrurile să devină realitate. Din prima noastră casă eu țin minte tigaia. I-am specificat că nu poate să mă lovească cu ea. Andy ține minte esențialul: nu aveam multe, dar era a noastră.

Familia se numără începând de la doi
Și am numărat mereu ca fiind parte din familie oameni care ne-au fost aproape chiar și când au plecat departe, dar niciodată fără să ne spunem Pe curând, printr-o ieșire epică. Și mereu plănuind să ne vedem la nuntă. Chiar dacă nunta noastră e în 2015, petrecerea burlacilor/burlăcițelor am ținut-o în 2014, la mare, cu toată garda veche. Cel puțin așa a părut. Adunați toți, cu all in, un ultim concediu în familie. Și nu a contat nimic, decât amintirile.
Dar treaba cu familiile e că, uneori, ele te adoptă. Nu trebuie să îi ceri sau să îi cauți. Nu am fost niciodată cu adevărat singuri în călătorie. Când unii au plecat, alții au venit, ca să se asigure că Andy are aliați, în a mă lua peste picior sau a-mi face surprize. Pentru că, nu-i așa, aveam nevoie de oameni care să-și dea cu părerea asupra verighetelor, asupra invitațiilor, să bage în mine prăjituri la târgurile de nunți, sub pretextul că trebuie să gust cât mai multe ca să mă decid ce vreau la nuntă.
Familia noastră cuprinde doar două persoane. Dar în același timp, cuprinde oameni din Anglia, din țară și oameni care prin WhatsApp ne spun că ne vedem mâine la birou, nu ca să muncim, ci ca să povestim.
Așa că nu avem nicio șansă să fim singuri. Decât când vrem.

Iar povestea noastră deja e mai mult decât o fotografie, decât o misiune sau decât aceste o mie de cuvinte.
Povestea noastră are multe, multe continuări și câte o mie de cuvinte pe care o să ni le spunem între noi, pentru fiecare fotografie în care zâmbim. Sper să zâmbim mereu, tu pentru că ești mândră de mine și eu pentru că nu pot să cred că noroc am.

 

 

Vrei să îți scrii și tu povestea? Ca dar special, album, invitație sau amintire.

Contactează-mă la 0762.638.680 sau catalina@consultant.com

Reclame

Un gând despre “Andy&Norbi’s LOVE STORY: Noi doi, poze și cele 1000 de cuvinte

  1. Pingback: Livrez Dragoste | Andy & Norbi’s LOVE STORY: Noi doi, poze și cele 1000 de cuvinte

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s